Descopăr tot mai multe persoane care nu pot trăi viața cu momentele ei mărunte și frumoase, deoarece gândul la moarte anulează tot ce înseamnă a trăi. Și pentru mine gândul morții este ca un duș rece pe șira spinării, mai ales când mă uit la copiii mei și la soțul meu, la natură, la micile momente sau momente mai mari, fie că sunt de bucurie deplină sau de tristețe, ele mă fac să simt că trăiesc, că sunt aici și am un scop. E așa de bine să simți fiecare vibrație a tot ce te înconjoară, fie chiar și o durere fizică sau psihică, este dovada că ești, că exiști. Moartea oricum vine, este un pas care nu depinde noi, nu este calculat de mintea umană, nu este în puterea omului să o controleze, deși toți ne-am dori asta. Este foarte greu să trăiești fiecare zi cu gândul la ceva ce va avea să se întâmple candva, mai repede sau mai târziu, ca la final să îți dorești să trăiești pentru că nu ai făcut-o când ai avut ocazia. Cea mai mare panică, ne-o creează gândul morții. Gândește-te că moartea nu este în controlul tău, și propuneți să trăiești cu adevărat viața, ca la final să poți spune ‚’ am trăit frumos și intens, acum nu mai am ce face și nici nu mai pot, și sunt fericit/ă. Las locul meu altcuiva ‚’ Mare înțelepciune este acceptarea!!!